Home » D:News » Rămăşiţele pământeşti ale lui Salvador Dali au fost reînhumate după terminarea testului de paternitate

Rămăşiţele pământeşti ale lui Salvador Dali au fost reînhumate după terminarea testului de paternitate

Rămăşiţele pământeşti ale lui Salvador Dali au fost reînhumate după terminarea testului de paternitate
Publicat: 20.03.2018
ămăşiţele pământeşti ale artistului suprarealist Salvador Dali, dezgropate în vara anului trecut pentru un test de paternitate, la solicitarea unei femei care spunea că este fiica acestuia, au fost reînhumate pe proprietatea muzeului ce îi este dedicat, situată în nord-estul Spaniei, potrivit AFP.

Informaţia a fost dată publicităţii de fundaţia care administrează averea artistului, scrie Mediafax.

Osemintele au fost reînhumate pe proprietatea unde se află Dali Theatre-Museum din Figueras, în noaptea de joi spre vineri, în prezenţa unui avocat şi a unui medic legist, potrivit fundaţiei.

O instanţă a decis, anul trecut, exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Dali, în cadrul procesului pentru stabilirea paternităţii intentat de Pilar Abel.

Abel, care lucrează ca medium în Catalonia, susţinea că este fiica celebrului artist.

Însă testele ADN au demonstrat că aceasta nu este fiica biologică a artistului, iar femeia a fost obligată să acopere costurile exhumării.

Abel susţinea că mama sa a avut o relaţie cu artistul pe când lucra în Cadaques, un pitoresc port spaniol unde pictorul a locuit mulţi ani.

Născut pe 11 mai 1904, Dali a fost unul dintre cei mai celebri artişti ai perioadei suprarealiste a secolului al 20-lea.

A fost căsătorit cu muza sa, Gala, din 1934 până la moartea acesteia, în 1982.

Nu au avut copii, iar, după moartea sa, pe 23 ianuarie 1989, la vârsta de 84 de ani, averea lui a revenit, conform dorinţei sale, statului spaniol.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase